În sfârșit, Primăria Bacău dă bani la tineret și dezvoltă programul de burse

Joi, 14 Ianuarie 2016 | Bacau, Tineret | 3 comentarii

Se vede că a început campania electorală. După ani de zile în care primarul și Consiliul Local Bacău nu au respectat nici Legea Educației, nici Legea tinerilor, vom avea în sfârșit un fond dedicat activităților de tineret, dar și burse sociale.

A spus-o ieri, în conferință de presă, senatorul Dragoș Luchian, care mai nou văd că vorbește în numele tuturor consilierilor locali liberali. Mi-ar fi plăcut să aducă an de an amendamente la proiectele de buget făcute de primărie, astfel încât toate drepturile tinerilor să fie respectate. Nu acum, la spartul târgului, când pentru toate lumea e clar că demersurile sale sunt pur electorale.

Amendamentele liberalilor vin după ce primarul condamnat Romeo Stavarache a propus un proiect de buget fără fond de tineret și cu mai puțini bani la învățământ. De asemenea, cred că un rol foarte important l-au avut demersurile noastre privind fondul de tineret. Ar fi fost culmea să nu bage în seamă 20 de organizații locale de tineret. În plus, n-au de ales: dacă nu bagă fond de tineret în buget, prefectul va fi obligat să atace în instanță bugetul. După 10 ani în care municipalitatea nu a respectat Legea tinerilor, în 2016 vom avea la dispoziție 300.000 exclusiv pentru activități de tineret, care vor putea fi accesați prin programul finanțărilor nerambursabile.

Burse-pentru-elevii-bacauani

Dragoș Luchian a promis și un centru de excelență, dar și burse sociale. Ei bine, există deja un program de burse de merit, care va ajunge la 4 milioane de lei după o majorare cu 2,2 milioane în 2016. Totuși, acesta trebuie completat de alte trei programe, prevăzute de Legea Educații nr. 1/2011:

  • burse sociale, promise deja de liberali;
  • burse de performanță: pentru elevii cu rezultate la olimpiadele și concursurile naționale și internaționale (inclusiv la cele naționale, organizate de Ministerul Educației, cu caracter cultural-artistice, sportiv, tehnico-științific);
  • burse de studiu: pentru elevii care provin din familii cu un venit lunar mediu pe membru de familie pe ultimele 3 luni cel mult egal cu salariul minim pe economie și care au media generală peste 7,00 și nota 10 la purtare în semestrul anterior celui în care se acordă bursa.

gala invatamantului bacauan

Nu știu dacă aleșii băcăuani au în vedere acest lucru, dar trebuie să știe că Asociația Elevilor din Constanța a reușit de curând să obțină de la Consiliul Local aplicarea tuturor acestor 4 programe de burse, după ce elevii au dat administrația locală în judecată pentru nerespectarea legii. Nu degeaba am spus despre ei că sunt ONG-ul de tineret al anului 2015. Dacă tot există voință la nivelul municipiului Bacău, haideți să bugetăm toate aceste 4 programe de burse, obligatorii conform Legii Educației!

Cât despre Legea tinerilor, urmează înființarea Consiliul consultativ pe probleme de tineret, iar în această privință am primit asigurări de la Ilie Bîrzu, viitorul viceprimar, că se va face cu o metodologie propusă de noi.

În final, mi se pare că Dragoș Luchian nu restartează nimic. El face exact același gen de politică precum colegii lui care au condus în ultimii 12 ani Bacăul. Totuși, nu pot să nu mă bucur că se rezolvă în sfârșit niște lucruri. Sper doar ca ele să fie decise pe termen lung și să nu fie scoase din buget, adică rectificate și duse în altă parte, după alegerile locale. Pentru voturi îi văd în stare de orice.

Acum să vedem ce face Consiliul Județean Bacău.

dragos luchian gala invatamantului

 

3 comentarii la “În sfârșit, Primăria Bacău dă bani la tineret și dezvoltă programul de burse”

  1. anonima 14 Ianuarie 2016 at 22:01 Permalink

    ce frumos e in campanie… de toate pentru toti

  2. Remember! 15 Ianuarie 2016 at 00:29 Permalink

    Da’ dl. Luchian ce facea in 2008, 2009, 2010, 2011, 2012, cat a fost viceprimar? Legea tinerilor era si atunci in vigoare. De ce atunci n-a zis nimic si s-a trezit acum, cand ravneste la o functie mai mare?

  3. zippo 15 Ianuarie 2016 at 13:01 Permalink

    eh.. sa nu copie psd-ul acum ca mentalitate, nerambursabila sa plece cu dedicatie ca sa acopere o cheltuiala electorala.


Lasa un comentariu