Ședințele Consiliului Facultății de Drept sunt confidențiale

Marti, 17 Martie 2015 | Studenti | 4 comentarii

Nu că ar fi vreo noutate, însă transparența în luarea deciziilor la Facultatea de Drept din cadrul Universității din București e sub nivelul mării. Toți studenții râd pe sub mustăți când unul dintre profesorii lor e săltat de justiție, aplaudă la scenă deschisă DNA-ul, dar puțini spre niciunul au curajul să pună pe tapet cenzura, lipsa transparenței și toate celelalte probleme legate de felul în care este administrată facultatea.

Așa e, ar trebui să îi intereseze lucrurile astea pentru că îi afectează direct, însă nu le abordează fie pentru că le este frică, fie pentru că sunt atât de spălați pe creier încât refuză să accepte că marea Facultate de Drept, despre care în prostia lor cred că le oferă un anumit statut, nu e democratică, situația asta nefiind în avantajul lor.

Ce fac eu în calitate de student senator la Titulescu, publicând discuțiile și deciziile pe blog și pe grupurile universității tocmai pentru ca cei care m-au ales să știe ce se întâmplă în universitatea în care învață, nu se întâmplă la Facultatea de Drept. Nu există transparență din partea reprezentanților aleși ai studenților din mai multe motive. Primul ar fi că efectiv nu vor să își facă treaba, având impresia că așa se pun bine cu profesorii. Poate că obțin note mai mari deoarece sunt cuminți și nu transmit problemele colegilor lor mai departe, însă multe cadre universitare îi iau de fraieri și îi cataloghează în diverse medii drept niște tineri fără curaj, asta ca să nu zic executanți.

Al doilea motiv e mult mai grav ca primul și își are rădăcinile în articolul 8 din Regulamentul privind activitatea studenților, adoptat în data de 12 ianuarie 2015 și semnat de Flavius Antoniu Baias, decan al Facultății de Drept. Alineatul 2 spune că: studenții membri în organele de conducere ale facultății au obligația de confidențialitate în ceea ce privește conținutul dezbaterilor.

confidentialitate sedinte consiliul facultatii drept

Practic, studenții reprezentanți nu-și pot informa colegii cu privire la cele discutate și hotărâte în ședințele Consiliului Facultății de Drept. O treabă foarte urâtă dacă e să ne gândim că toți cei de pe-acolo se bat cu pumnii-n piept că locul în care studiază e raiul pe pământ. Studenții au tot dreptul să știe ce se discută în Consiliul Facultății deoarece lucrurile care se dezbat în acest for îi afectează în mod direct. Nu înțeleg cine și de ce a introdus acest articol aberant în regulamentul studenților, însă vreau să cred că reprezentanții studenților nu au fost de acord.

Sunt curios care a fost reacția studenților cică aleși (știm noi cum e și cu alegerile studențești de la Drept) în Consiliul Facultății. Am să-i menționez aici: Gruia Teodor Streinu (anul IV), Nicola Costea (anul III), Andreea F. Popescu (anul III), Ioana-Cătălina Bîzîc (anul II), Horia Benga (anul I), Cristina Olariu (master) și Paul Pop (doctorat). Nu mă luați în seamă, curiozitatea mea e ironică. Au ei curaj (ca să nu bag un sinonim pentru ouă) să miște-n front? ASD?

#bw

A photo posted by ✔ Cristian Ghinghes (@kristofer93) on

4 comentarii la “Ședințele Consiliului Facultății de Drept sunt confidențiale”

  1. Ionel ID 17 Martie 2015 at 18:21 Permalink

    Chiar ma intrebam cand mai scrii despre porcariile de la Drept. Nu stiu daca ai vazut, dar s-a schimbat admiterea la INM. E si mai grea, dar si aberanta in acelasi timp. Nici “prietenii” tai din ASD, nici ELSA nu au spus nimic. In schimb, ii vad toata ziua gudurandu-se pe langa profi si organizand petreceri care n-au nicio noima pentru studentul de rand. Sa le fie rusine ca au asistat la adoptarea acestui regulament! Auzi, “confidentialitate”…

  2. Daniel 17 Martie 2015 at 19:42 Permalink

    http://drept.unibuc.ro/Minutele-consiliului-s334-ro.htm

    :)

  3. Mihai 18 Martie 2015 at 07:18 Permalink

    Intr-un astfel de mediul inconjurat de confidentialitate invata viitorii nostri avocati si procurori? Poate ca e un test, ii pregateste in acest fel. Glumesc, confidentialitatea dezbaterilor dintr-un consiliu ai carui membri reprezinta o comunitate e o ineptie.


Lasa un comentariu