Luni, 25 Mai 2015 | Bacau, Politica | Comenteaza
Circulă vorba prin târguri (am pus la plural pentru că am auzit zvonul prima oară la Bacău, apoi la Bucureşti) cum că doi dintre cei mai puternici oameni din România, Klaus Iohannis şi Eduard Hellvig, ar încerca să-l scoată basma curată pe Romeo Stavarache în dosarul în care primarul Bacăului e acuzat de 5 fapte de luare de mită şi care i-a adus până în momentul de faţă vreo 7 luni de arest preventiv. Teoria asta a conspiraţiei, pe care n-aş fi publicat-o dacă nu o auzeam din două surse total opuse, fără nicio legătură între una şi alta, spune că Romeo Stavarache, din poziţia sa de vicepreşedinte PNL (amintiţi-vă că începuse să colinde posturile naţionale de televiziune imediat după europarlamentare), este unul dintre oamenii cheie care l-au ajutat anul trecut pe Klaus Iohannis să îl debarce pe Crin Antonescu de la conducerea Partidului Naţional Liberal după alegerile europarlamentare. Dar poate că debarcare e un cuvânt prea dur, întrucât Antonescu a fost convins de oamenii lui Iohannis să demisioneze, lovitura finală fiind demisia pe nepusă masă a lui Klaus Iohannis din funcţia de prim-vicepreşedinte al liberalilor. Aşa s-ar putea explica şi performanţele scăzute ale unor liberali de frunte din ţară la europarlamentarele din 2015. Crin Antonescu setase atunci un obiectiv de 20%. Dacă vă mai amintiţi, Romeo Stavarache, chiar dacă era pe locul 9 în lista PNL pentru Parlamentul European, n-a forţat deloc în judeţul Bacău, obţinând un scor de 17% pe judeţ şi de 15% în oraş, cu mult sub scorul naţional. Probabil pentru a-l scufunda şi mai mult pe Crin Antonescu. Mulţi au vorbit de o trădare la vârful PNL, inclusiv Crin Antonescu. Se pare că arhitectul mişcării a fost Eduard Hellvig, care a înclinat decisiv balanţa către Klaus Iohannis după alegerile europarlamentare, ajutat de câţiva lideri PNL regionali, printre care s-a numărat şi Romeo Stavarache. Nu de puţine ori Eduard Hellvig a venit la Bacău pentru a-l bate pe umăr pe primarul Stavarache: inaugurarea pasajului subteran (mai 2012), semnarea contractului pentru “Centura mică” (noiembrie 2012), conferinţe de presă (decembrie 2013) etc. După ce a câştigat prezidenţialele, Klaus Iohannis l-a numit pe Hellvig director la SRI. Acum, preşedintele Klaus Iohannis şi Eduard Hellvig (director SRI) le-ar fi datori lui Romeo Stavarache şi, spun sursele mele, ar încerca spălarea lui Romeo Stavarache în dosarul său de corupţie. Cu ce mijloace, rămâne de văzut. Eu aş paria pe “justiţia independentă”. Aşa s-ar explica şi poziţia fermă a lui Romeo Stavarache la Primăria Bacău, care, în ciuda acuzaţiilor şi a multiplelor eşecuri administrative din municipiu, ţine de scaun. Ba mai mult, cică se gândeşte la o nouă candidatură, având în cap ideea că ar avea 60-70%. În timpul ăsta, PSD mimează opoziţia şi se conformează blatului PNL-PSD care se prefigurează la alegerile locale din 2016. Multe lucruri se leagă, dar sper să fie doar un zvon. Altfel, vai de noi. foto via ZDBC
Search
Articole Recente
- Ziua Culturii Naționale la Teatrul Municipal Bacovia și cele 4 momente ce merită remarcate
- Reparații curente la iluminatul public din Bacău
- Ședința Consiliului Local Bacău din 11 ianuarie 2021 (rezumatul proiectelor)
- Burse pentru peste 10 mii de elevi care învață în municipiul Bacău
- Toată comunitatea trebuie să aibă un cuvânt de spus în privința directorilor de școli, nu doar profesorii
Comentarii recente
- Kristofer on 2021. Play!
- Petcu Constantin on 2021. Play!
- Stan on Transparență totală: absolut toate contractele și cheltuielile vor fi publicate pe site-ul Primăriei Bacău
- Kristofer on Ședința Consiliului Local Bacău din 18 decembrie 2020 (rezumatul proiectelor)
- Iorga stefania alexandea on Transparență totală: absolut toate contractele și cheltuielile vor fi publicate pe site-ul Primăriei Bacău
- Stan on Ședința Consiliului Local Bacău din 18 decembrie 2020 (rezumatul proiectelor)
- Kristofer on Ședința Consiliului Local Bacău din 18 decembrie 2020 (rezumatul proiectelor)
- stan on Ședința Consiliului Local Bacău din 18 decembrie 2020 (rezumatul proiectelor)
- Diegis on Istorie Radio Deea
- florin on Transport public local 100% gratuit pentru elevii din Bacău, fără trasee și perioade limitate