Marti, 6 Octombrie 2015 | Bacau, Initiative personale | 13 comentarii
Știați că jumătate din mașinile care circulă zilnic în Bacău sunt în tranzit și că, prin urmare, am scăpa de aproape 50% din trafic dacă am avea centură ocolitoare? Cum acest proiect ne tot este promis de mai bine de 10 ani și se pare că nu-l vom vedea realizat prea curând, putem măcar să vedem ce putem face astfel încât traficul de tranzit să ne dea cât mai puține bătăi de cap. E una dintre temele pe care le-am discutat în weekend la Slănic Moldova, unde am participat la cel de-al doilea training “Ideea ta pentru Bacău”, pus la cale de RYMD (Romanian Youth Movement for Democracy) în cadrul proiectului Cetățeni Activi pentru Bacău. Am fost 20 de participanți, cu toții am venit cu câte o idee pentru orașul nostru, după care ne-am împărțit în 4 echipe și am ajuns la 4 idei. Ideea la care am achesat și la care am lucrat vineri, sâmbătă și duminică se numește “Undă verde” și presupune fluidizarea traficului de tranzit în municipiul Bacău, de-a lungul E85, prin corelarea semafoarelor astfel încât o mașină ce traversează Bacăul să nu stea la mai mult de două semafoare. Am reduce poluarea, ar crește siguranța în trafic și ar face economii nu doar călătorii, ci și noi, cei care ne învârtim de-a lungul Bistriței. La proiect vor lucra Ioana Spulber, Alexandru Ștefan, Terinte Radu, Eduard Filip (inițiator) și subsemnatul. Noi ne-am spus CIREȘ, după inițialele noastre. Poate că aparent sună a joacă de copii, dar o să vă placă proiecțelul. Săptămâna asta ne apucăm de treabă! Cum vi se pare ideea?
Search
Articole Recente
- “Cei 12” au făcut harcea-parcea o bună parte a bugetului local
- Ședință a Consiliului Local Bacău pentru aprobarea bugetului local pe anul 2021
- Invităm societatea civilă să facă parte din Comisia de Circulație!
- Galerie foto: spălat mecanizat al străzilor și trotuarelor din Bacău
- Observații din stradă după prima tură cu bicicleta din 2021
Comentarii recente
- Sorin on Invităm societatea civilă să facă parte din Comisia de Circulație!
- adrian on Invităm societatea civilă să facă parte din Comisia de Circulație!
- Mike on Pe cine deranjează contractul de management obligatoriu dintre directorii de școli și primar?
- George on Ședința Consiliului Local Bacău din 31 martie 2021 (rezumatul proiectelor)
- Mihnea on A13: Bacău-Brașov sau Răcăciuni-Brașov?
- Mike on Ședința Consiliului Local Bacău din 5 martie 2021. Externalizarea salubrizării sau SMUP?
- Kristofer on Consultări pentru strategia de dezvoltare urbană la nivel metropolitan
- Kristofer on Ședința Consiliului Local Bacău din 5 martie 2021. Externalizarea salubrizării sau SMUP?
- Stan on Ședința Consiliului Local Bacău din 5 martie 2021. Externalizarea salubrizării sau SMUP?
- Kuru on Ședința Consiliului Local Bacău din 5 martie 2021. Externalizarea salubrizării sau SMUP?
Super tare, mi se pare o idee geniala
Cred că punerea în practică a acestui proiect ar avea cu adevărat un efect pozitiv asupra orașului Bacău, reducând semnificativ poluarea lui. Deci, sper că se va ţine cont de el.
Mult succes!
Ideea voastra chiar este necesara bacauanilor! Astept ca acest proiect sa fie pus in practica. Mult Succes !
Felicitari
E o idee foarte buna✌
Multa bafta copii!!! Orice idee este binevenita pentru schimbarile in bine al acestui oras !
Ideea este foarte buna!!!Subiectul trebuie sa ajunga la persoanele competente :)care isi castiga traiul cautand astfel de solutii si punandu-le in practica(teoretic).
O idee ff buna
Spor la treaba, ideea e chiar faina! Luptati pentru ea!
Interesant! Cu o mica corectare…achiesat.
cum am putea face ca GPS-ul celor in transit sa-i trimita prin Letea Vecge sau macar indicatoare de ruta ocolitoare oras sa avem pe acolo…
Lucrul acesta se intampla deja in cazul camioanelor, insa cei cu autovehicule prefera sa piarda jumatate de ora in oras decat sa isi rupa masina pe pseudo-centura noastra.
Vă susțin, felicitări! Câte mai multe idei să aveți, dar să le puneți şi în practică, big hug! ^^