Marti, 3 Decembrie 2013 | Bacau, foto | 2 comentarii
Bag mâna-n foc că cei de la Comisia Europeană au trăit un șoc săptămâna trecută când au auzit că se inaugurează Pasarela Mărgineni. Contractul pentru Planul Integrat de Dezvoltare Urbană (PIDU), proiect finanțat din fonduri europene care include, printre altele, modernizarea pasarelei Mărgineni, a fost semnat în aprilie 2012, deci în plină campanie electorală. Nimeni nu credea că lucrurile vor prinde contur atât de repede. Câștigătorul licitației publice pentru realizarea construcției a fost anunțat în ianuarie 2013, iar lucrările au început în primăvara acestui an, deci la mai puțin de un an de la semnarea contractului. Conextrust s-a mișcat bine și a reușit să finalizeze podul, iată, cu două luni înainte de termen. Este un semn de normalitate care, încet-încet, ar trebui să nu ne mai mire și pe care ar trebui să îl consemnăm fără prea mult zgomot în cazul tuturor lucrărilor publice. Traficul pe pod a fost deschis vineri, 29 noiembrie 2013, însă nu înainte de un eveniment de inaugurare cu primarul Romeo Stavarache, Crin Antonescu (președintele Senatului), Dragoș Benea (președintele CJ Bacău), europarlamentarul Eduard Hellvig, Preasfințitul Ioachim Băcăuanul, cetățeni, deputați, senatori și alți aleși locali. Conchizând: Că tot vorbim de poduri, săptămâna aceasta va fi deschisă circulația pe Podul de la Gârleni, extrem de important pentru economia județului Bacău și a jud. Neamț, realizat de același constructor într-un timp foarte scurt. Revenind la Pasarela Mărgineni, acesta a fost refăcut în proporție de peste 70% și mărit la patru benzi. De asemenea, la intersecția cu strada Energiei a fost amenajat un sens giratoriu. Vor fi amenajate și piste pentru biciclete. Stâlpii de iluminat lipsesc deocamdată, dar își vor face apariția pe pod în următoarele săptămâni. Să sperăm că traficul din vestul mun. Bacău va deveni mult mai lejer după modernizarea pasarelei.
Articole recomandate:
Search
Articole Recente
- Ședința Consiliului Local Bacău din 5 martie 2021. Externalizarea salubrizării sau SMUP?
- Ședința Consiliului Local Bacău din 26 februarie 2021 (rezumatul proiectelor)
- Planul de Mobilitate merge mai departe cu două proiecte semnate astăzi de primarul Bacăului
- Concursuri pentru posturi în Primăria Bacău: peisagist și dispeceri
- Audiențe din izolare
Comentarii recente
- Kristofer on Ședința Consiliului Local Bacău din 5 martie 2021. Externalizarea salubrizării sau SMUP?
- Stan on Ședința Consiliului Local Bacău din 5 martie 2021. Externalizarea salubrizării sau SMUP?
- Kuru on Ședința Consiliului Local Bacău din 5 martie 2021. Externalizarea salubrizării sau SMUP?
- George on Ședința Consiliului Local Bacău din 26 februarie 2021 (rezumatul proiectelor)
- George on Ședința Consiliului Local Bacău din 26 februarie 2021 (rezumatul proiectelor)
- M on Ședința Consiliului Local Bacău din 26 februarie 2021 (rezumatul proiectelor)
- stan on Ședința Consiliului Local Bacău din 26 februarie 2021 (rezumatul proiectelor)
- Tudorel Negreanu on Ședința Consiliului Local Bacău din 26 februarie 2021 (rezumatul proiectelor)
- John on Planul de Mobilitate merge mai departe cu două proiecte semnate astăzi de primarul Bacăului
- Petre on Luptă continuă și contratimp pentru repararea mobilierului urban
nu te supara, dar podul de la Garleni numai in timp scurt nu s-a realizat.
Oricine l-ar face si oricat ar dura, mi se pare penibil sa il inaugurezi cu atat de mult fast.