Avancronică pentru ședința ordinară a Consiliului Local Bacău din 29 octombrie 2018

Duminica, 28 Octombrie 2018 | Bacau, stiri | 2 comentarii

Mâine, începând cu ora 9:00, Centrul de Afaceri și Expoziții “Mircea Cancicov” primește Consiliul Local al municipiului Bacău pentru o nouă ședință ordinară maraton care curpinde o mulțime de proiecte de hotărâre foarte importante pentru felul în care va arăta Bacăul în următorii ani.

Avem pe ordinea de zi creditul de 11 milioane de euro pentru modernizarea iluminatului public și garantarea acestuia cu veniturile orașului, un cont de execuție bugetară care arată incompetența crasă a actualei administrații, demararea licitației pentru desemnarea viitorului operator care va ridica gunoiul din Bacău și din cele 22 de comune din jur, (din nou) delegarea gestiunii domeniului public către Societatea de Servicii Publice Municipale (SSPM), un viitor proiect cu fonduri europene care să digitalizeze Primăria Bacău, dar și două documente strategice extrem de utile și de viitor dacă vor fi aplicate: Planului Local de Acțiune pentru Promovarea și Protejarea Patrimoniului Cultural pentru perioada 2018-2023, respectiv Planurilor de acțiune destinate gestionării și reducerii zgomotului în municipiul Bacău. Acestora li se adaugă diverse operațiuni de patrimoniu sau alocări dubioase de bani (fără criterii) pentru proiecte de sute de mii de euro ale unor asociații sportive private.

  • 02. conferirea titlului de Cetățean de onoare domnului Petrescu Necolae (expunerea de motive aici);
  • 03. conferirea post-mortem a titlului de Cetățean de onoare domnului Popescu Dumitru, fost director al IRE Bacău;
  • 04. aprobarea termenelor și condițiilor și a contractului pentru creditul de 11.000.000 de euro contractat de la BERD pentru modernizarea iluminatului public;

În această privință, îmi mențin poziția: sunt de acord că iluminatul public din oraș trebuie modernizat, că rețeaua este veche și totodată mare consumatoare de energie electrică și, nu în ultimul rând, că înlocuirea actualelor becuri incandescente de pe străzi cu lămpi LED ar fi benefică. Și estetic, și ecologic. Dar asta nu înseamnă că automat ar trebui să fiu de acord cu felul în care actuala administrație condusă de primarul Cosmin Necula a ales să atace această problemă mai ales din perspectiva finanțării.

În loc să demareze această investiție fonduri UE (deci aproape gratis), primarul propune contractarea unui credit de la BERD și automat îndatorarea noastră, a băcăuanilor, pe termen mediu și lung. Vă reamintesc că anul trecut primăria a rămas cu peste 50 de milioane de lei necheltuite în bugetul dedicat investițiilor din cauza impotenței acestei administrații care s-a instalat la conducerea orașului în iunie 2016. Iar noi ce facem: ne împrumutăm de la bănci cu dobândă, în timp ce zecile de milioane din bugetul local stau necheltuite, iar de fondurile europene pe care le avem la dispoziție nu se atinge nimeni?

bacau energiei strada noaptea luna

  • 05. aprobarea Contractului de garanție pe venituri pentru creditul menționat mai sus;

Așadar, punem la bătaie veniturile municipiului pe 15 ani de zile pentru acest credit ce acoperă niște investiții care puteau fi realizate într-o proporție considerabilă cu fonduri europene (deci nerambursabile și mai ales fără costuri suplimentare).

  • 06. aprobarea contului de execuție bugetară pe trimestrul III al anului 2018:

Față de trimestrul anterior, municipalitatea nu mai stă așa bine la colectare, cu venituri mai mici cu 35 de milioane de lei față de ceea ce era previzionat (201 față de 236 de milioane) la data de 30 septembrie.

În ceea ce privește execuția bugetară la capitolul cheltuieli, Primăria Bacău este sub orice critică: și-a propus 301,8 milioane, dar a reușit abia 178,6 milioane, iar dintre plățile efectuate doar 8,6 milioane s-au dus în dezvoltare. Deci peste 95% din banii cheltuiți de Primăria Bacău s-au dus în funcționare și sub 5% în investiții până la 30 septembrie 2018.

Pentru 2018, administrația Necula și-a propus 74,6 milioane pentru secțiunea de dezvoltare, dar până la această dată, iată, nu reușește să realizeze decât 12% din ceea ce a plănuit la începutul anului prin bugetul aprobat. Știți ce înseamnă asta? Peste 60 de milioane de lei necheltuite pentru necesitățile orașului și ținute “la ciorap” din cauza incompetenței și a proastei gestionări a bugetului public local.

  • 07. rectificarea Bugetului local pe anul 2018:

Unde se alocă fonduri suplimentarE:
+ 1.968.440 lei la învățământ pentru cheltuieli de întreținere, funcționare și reparații curente;
+ 111.000 către Teatrul Municipal Bacovia pentru asigurarea drepturilor salariale ca urmare a creșterii din luna martie 2018;
+ 20.000 lei pentru modernizarea și reabilitarea Colegiului Grigore Antipa;
+ 2.000 pentru alte servicii publice generale;
+ 20.000 pentru amenajarea unei grădini în zona Letea 2 (Colegiul Tehnic Letea);
+ 80.000 pentru instalarea unui sistem de acces și control la Bazinul de înot;
+ 42.000 lei pentru modernizarea și reabilitarea creșelor 3 și 9;
+ 528.559,20 lei pentru consolidarea imobilelor cu risc seismic de pe str. Mărășești (fonduri provenite din bugetul de stat);
+ 520.000 pentru reabilitarea străzii Aeroportului.

Ce se diminuează:
– 300.000 de la construirea terenurilor de sport în cartiere;
– 99.000 de la atelierele de instruirea practică și laborator de alimentație de la Colegiul Grigore Antipa;
– 219.000 de la autorități publice (aparatură IT&C);
– 66.000 de la protecția mediului (container sterilizare DSP și rezervor apă).

  • 08. darea în administrare către comuna Letea Veche a străzii Silozului;

O localitate cu un buget de 16 ori mai mic decât cel al orașului Bacău a ajuns să se roage de ditamai municipiul de rang I să îi dea în administrare o bucată dintr-o străduță ca să o echipeze edilitar și să o asfalteze pentru că municipalitatea respectivă nu s-a gândit să o facă. Cel mai probabil voi vota proiectul, dar cu multă rușine pentru rușinea administrației Necula. Detalii în articolul pe care l-am scris zilele trecute pe această temă.

strada silozului bacau

  • 09. modificarea HCL 320/2018 prin care au fost desemnați reprezentanții Consiliului Local în consiliile de administrație ale unităților de învățământ după ce unora dintre aestea le-a fost revocat titlul de colegiu: Mangeron, Henri Coandă, Anghel Saligny și Grigore Antipa;
  • 10.rectificarea bugetului pe anul 2018 al Thermoenergy Group SA: veniturile se majorează cu 14.013.000 lei, în timp ce cheltuielile se majorează cu 19.699.000. Astfel, rezultatul brut este rectificat de la o pierdere de 9 milioane la 14,7 milioane lei.
  • 11. aprobarea unei scheme de ajutor de minimis în valoare de 750.000 lei pentru majorarea capitalului social al Thermoenergy Group SA;
  • 12. aprobarea documentelor pentru demararea licitației publice în vederea atribuirii contractului de delegare a gestiunii serviciului de colectare și transport deșeuri municipale în orașul Bacău și 22 de comune limitrofe;

Tariful estimat: minim 299,28 lei/tonă (cu TVA) la nivelul anului 2019, respectiv maxim 326,12 lei/tonă (cu TVA). Astfel, până în 2026 viitorul operator ar încasa peste 50 de milioane de lei pentru colectarea și transportul deșeurilor din Bacău + 22 de comune.

Studiul de oportunitate arată că taxa de salubritate propusă este de 15,89 lei/lună pentru populația din mun. Bacău, respectiv, 6,82 lei/lună pentru cei din mediul rural la nivelul anului 2019, crescând până la 18,2 lei, respectiv 8,99 lei până în 2026. Practic, cel puțin la nivelul municipiului Bacău, vorbim aproape de o triplare a actualei taxe. Totuși, utilizatorii vor avea la dispoziție opțiunea aplicării instrumentului “plătește cât arunci”, cu o bonificație la plata taxei ce poate varia între 1 și 4 lei pe lungă/persoană în mediul urban și până la 2,6 lei/lună pentru mediul rural.

Cum se va realiza colectarea:

  • la blocuri: prin puncte de colectare ce cuprind 3 containere de 2,5 metri cubi (galben pentru plastic și metal, albastru pentru hârtie și verde pentru sticlă) pentru deșeurile reciclabile, respectiv prin containere de 1.100 litri care vor deservi una sau mai multe asociații de proprietari pentru deșeuri menajere reziduale;
  • la case: colectare din poartă în poartă pentru plastic, metal, hârtie și carton în pubele de 120 de litri (câte o pubelă galbenă pentru acest tip de deșeuri) și prin aport voluntar penturu deșeurile de sticlă în containere de 1.100 metri cubi, respectiv prin europubele de 120 de litri pentru deșeurile menajere reziduale;
  • în rural, același regim ca la casele din urban, doar că pubelele pentru plastic, metal, hârtie și carton au 90 de litri.

Frecvența de colectare a deșeurilor menajere reziduale dintre blocuri va fi de 260 de ridicări pe an, iar în zona de case individuale din urban și rural va fi de 52 de ridicări pe an. În zonele centrale/dens populate, frecvența de colectarea poate fi mărită până la de 6 ori pe săptămâna, dar doar în intervalul 1 mai-30 septembrie, la solicitarea ADIS.

În cazul deșeurilor menajere reciclabile, frecvența diferă:

  • 52/an pentru hârtie și carton, plastic și metal în zona blocurilor din oraș;
  • 26/an pentru hârtie și cartin, plastic și metal în zona caselor din oraș;
  • 12/an pentru hârtie și carton, plastic și metal în zona rorală;
  • 12/an pentru sticlă în urban și rural.

Documentația este foarte vastă și o voi detalia într-un articol viitor, însă ce mi-a sărit în ochi este un fals grosolan care îmi ridică mari semne de întrebare: 104.323 de locuitori rezidenți în municipiul Bacău. 

gunoi bacau centru 2014-2

  • 13. completarea HCL 240/2018 privind alipirea loturilor de 155 mp (proprietate privată a domnului Grudinschi Mihai) și 193,6 mp (proprietate privată a mun. Bacău) într-un singur corp de proprietate;
  • 14. aprobarea regulamentului pentru organizarea și funcționarea activității voluntarilor din cadrul Poliției Locale a mun. Bacău;

Cred că articolul din Ziarul de Bacău spune totul: Poliția Locală Bacău caută informatori prin cartiere! 

  • 15. concesionarea directă a unui teren de 8 mp pentru construirea unui balcon de către Cojocaru Ciprian-Ionuț și Cojocaru Nadia în str. Tazlăului nr. 2, sc. A, ap. 3;
  • 16. modificarea HCL 11/2011 privind organizarea și funcționarea Poliției Locale prin actualizarea regulamentului de organizare și funcționare potrivit noii organigrame;
  • 17. darea în folosință prin contract de comodat către Spitalul Județean de Urgență a 280 de paturi electrice de spital, 280 de noptiere cu măsuță la pat și un osteodensitometru coloană vertebrală din patrimoniul Spitalului Municipal;

Asistăm la dezmembrarea fostului spital municipal, bucată cu bucată. În loc să finalizeze un obiectiv pentru care cetățenii au fost îndatorați masiv, actuala administrație a decis să desființeze de tot spitalul. Și nu știu dacă nu cumva ce se întâmplă acum intră la deturnare de fonduri, având în vedere creditul contractat de municipalitate pentru Spitalul Municipal.

spitalul municipal bacau inaltime

  • 18. asocierea cu Clinica de diabet și nutriție MiniMed Bacău pentru realizarea în comun a evenimentului organizat cu ocazia Zilei Mondiale a Diabetului (12 noiembrie 2018);
  • 19. punerea la dispoziție a Teatrului de Vară în data de 11 noiembrie 2018 (ora 18:00) către Parohia Ortodoxă Lazaret pentru realizarea conferinței “Jertfa Unirii noastre” la care va participa Dan Puric;
  • 20. aprobarea proiectelor/programelor care vor primi finanțări nerambursabile de la bugetul local în baza Legii 69/2000:

– CS Aerostar: 469.836 lei pentru “susținerea echipei de fotbal seniori pentru pregătirea și desfășurarea a 10 etape din campionatul Ligii a II-a 2018-2019”;
– CS Știința: 990.000 lei pentru “participarea în competiții naționale și internaționale a echipei feminine de volei Știința Bacău”;
– AFC Măgura 2012 “Pisicile Roșii”: 36.000 pentru “simțim pasiunea fotbalului feminin băcăuan”.

Detalii: Finanțările pe Legea sportului de la bugetul local sunt acordate pe ochi frumoși

  • 21. modificarea plafonului veniturilor cumulate din pensii până la care pensionarii beneficiază de un sprijin material constând în tichete valorile în valoare de 130 lei semestrial pentru achiziționarea de alimente de bază la 1.200 de lei inclusiv;
  • 22. prelungirea cu un an a duratei dintr-un contract de concesionare cu CMI Dr. Hlușneac Silvia pentru spațiul din str. Pictor Andreescu 3-5;
  • 23. completarea Regulamentului privind condițiile de execuție a lucrărilor pe domeniul public sau privat al mun. Bacău și de intervenție în caz de avarie la rețelele edilitare;

Ce se adaugă:
– pentru rețelele care se amplasează longitudinal față de axul drumului, este obligatorie refacerea carosabilului pe toată lățimea benzii de circulație ce a fost afectată de lucrările de săpătură;
– pentru rețelele care se amplasează transversal față de axul drumului, refacerea străzii se va face față de fiecare margine exterioară a șanțului cu încă 0,5 m în forme geometrice regulate;
– la străzile aflate în perioada de garanție, refacerea se realizează cu societatea care a asfaltat strada, iar în situația în care aceasta nu poate face acest lucru, lucrările vor fi executate de către Societatae de Servicii Publice Municipale.

santuri strada vasile alecsandri bacau-1

  • 24. transmiterea dreptului de concesiune de la AICBAC SA la Lăcătușu Tiberiu și Lăcătușu Carmen-Geanina pentru un teren de 168 mp din Piața Sud;
  • 25. transmiterea dreptului de concesiune de la Chirilov Iurie și Chirilov Nadejda la Avădanei Maria-Adelina pentru o cotă indiviză de 20,97 mp din str. Făgăraș 23A;
  • 26. transmiterea dreptului de concesiune de la GIMATEX SRL la Lupu Magdalena pentru un teren de 22,89 mp din str. Aprodu Purice nr. 7;
  • 27. transmiterea dreptului de concesiune de la Neumaier Edith la Dumitru Daniela pentru un teren de 110 mp din Calea Moinești 34E;
  • 28. transmiterea dreptului de concesiune de la Onel Alberto la Roșcan Adrian-Petruț pentru un teren de 27,5 mp din str. Bicaz 142;
  • 29. aprobarea Planurilor de acțiune destinate gestionării și reducerii zgomotului în municipiul Bacău;

Constat cu mâhnire că, la fel ca la planul anterior, 5 din cele 6 zonele verzi sunt scoase în afara Planului de zgomot, rămânând doar Parcul Gherăiești în document. Scopul delimitării acestor zone liniștite este acela de a conserva “liniștea” zonei, prin asigurarea ca nici pe termen lung zgomotul zonei să nu depășească valoarea actuală și ca în interiorul zonei să nu se amplaseze surse de zgomot nici măcar în cazul în care se asigură măsuri de protecție.

Pe de altă parte, mă bucur că printre măsurile propuse se numără măsuri de mobilitate urbană pentru care militez de ani de zile, și anume realizarea de coridoare pentru deplasări nemotorizate în mun. Bacău (care vor fi finanțate prin fonduri europene), crearea de sisteme de închiriere de biciclete (bike-sharing), dar și prioritizarea coridoarelor de transport public local și a deplasărilor cu bicicleta în oraș.

  • 30. aprobarea unui PUD pentru construirea unui bloc de locuințe P+8 (tronson D) în str. Letea nr. 48, beneficiar fiind CONBAC SA.

Screenshot 2018-10-28 at 23.45.28

  • 31. închirierea prin licitație publică deschisă a unui spațiu de 65,83 mp din PT nr. 20, str. Aleea Proiectantului nr 4 BIS, începând de la prețul de 1 leu/mp/lună;
  • 32. modificarea HCL 378/2017 prin care a fost aprobat dreptul de uz și de servitute către Delgaz Grid SA pentru anumite străzi din Bacău;
  • 33. aprobarea dreptului de uz și de servitute către Delgaz Grid SA asupra unor suprafețe din mun. Bacău: Izvoare, Dumbrava Roșie, Frunzei, Arinilor, N. Titulescu;
  • 34. completarea inventarului domeniului public prin includerea unor bunuri rezultate în urma reparațiilor capitale la tronsonul colector de canalizare din str. Mihai Viteazu din mun. Bacău (valoare 183.479 lei);
  • 35. modificarea și completarea inventarului domeniului privat pentru o serie de suprafețe de teren destinate balcoanelor și garajelor solicitate de diverși cetățeni;
  • 36. delegarea prin concesiune, în urma negocierii directe, către Societatea de Servicii Publice Municipale (SSPM) Bacău, a gestiunii serviciilor publice de administrare a domeniului public și privat din municipiul Bacău, cu o redevență anuală cuprinsă între 0,08% și 0,1%;

Nu pot accepta ideea de a pune în braţe domeniul public şi privat al oraşului unei societăţi publice care:

– 1. nu respectă minimele condiţii legale în ceea ce priveşte transparenţa financiară şi decizională, şi anume prevederile din Legea 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, Legea 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice), respectiv HG 583/2016 privind aprobarea Strategiei naționale anticorupție pe perioada 2016-2020);
2. este condusă de o serie de PSD-işti care încasează salarii şi indemnizaţii care se ridică chiar şi până la 9.300 lei;
3. dă contracte prin încredinţare directă celor care au ajutat PSD în campania electorală din 2016;
4. nu dă socoteală publicului pentru patrimoniul care valorează peste 11 milioane de lei şi pe care l-a primit de la administraţia PSD+ALDE+PMP încă de la înfiinţare, cu participarea a 4 dintre consilierii locali PNL la vremea respectivă (asta apropo de “trădători” şi dezertori ai opoziţiei);
5. pare a fi jucăria primarului Necula şi a partidului care efemer, credeţi-mă, se află la conducerea Bacăului.

sspm bacau

  • 37. soluționarea de către Consiliul Local a plângerii formulate de doamna Gal Viorica;
  • 38. respingerea plângerii prealabile a Delgaz Grid SA împotriva HCL 253/2012 privind aprobarea Regulamentului privind condițiile de execuție a lucrărilor pe domeniul public sau privat;
  • 39A. alocarea a 14.060 către Universitatea “George Bacovia” pentru organizarea Conferinței DECRET (22-23 noiembrie 2018);
  • 39B. aprobarea Planului Local de Acțiune pentru Promovarea și Protejarea Patrimoniului Cultural pentru perioada 2018-2023, elaborat în cadrul Proiectului SHARE, respectiv semnarea acordului între Primăria Bacău și CJ Bacău;
  • 39C. Implementarea unei platforme informatice ca măsură de simplificare administrativă și optimizare a furnizării serviciilor pentru cetățeni (PODCA, Axa 2): optimizarea activităților funcționarilor prin digitalizarea și gestionea electronică a arhivei Primăriei Bacău, oferirea de servicii online cetățenilor prin platforma de tip portal, instruirea personalului primăriei pentru utilizarea sistemului informatic dezvoltat prin proiect;

Valoarea totală a proiectului 2,9 milioane lei, cofinanțarea municipiului fiind de 59.150 lei.

  • 39D. Modificarea organigramei Primăriei Bacău:

– doi inspectori de specialitate IA de la Baze Sportive la Aprovizionare și IT;
– un inspector de specialitate I de la Baze Sportive la Aprovizionare și IT;
– operator IV de la Secția Intervenții și Administrare Cimitire la Aprovizionare și IT;
– muncitor calificat – instalatar de la Secția Intervenții și Administrare Cimitire la Aprovizionare și IT;
– referent III se transformă în consilier debutant la Evidență și Cheltuieli Bugetare.

  • 39E. înființarea unei grupe în cadrul Creșei nr. 4 în locul Fundației Neghiniță.

Documentațiile complete ale proiectelor de hotărâre le găsiți aici. Vă reamintesc că întâlnirile Consiliului Local sunt publice și au loc la Centrul de Afaceri și Expoziții. Mai precis, în a doua clădire de la dreapta la stânga, la etajul 1. Repet, absolut toate ședințele sunt publice și deschise cetățenilor.

Întrebări, sugestii, lucruri care ar trebui adăugate, modificate sau spuse privind aceste proiecte?

2 comentarii la “Avancronică pentru ședința ordinară a Consiliului Local Bacău din 29 octombrie 2018”

  1. Sandu 29 Octombrie 2018 at 06:13 Permalink

    Sa inteleg ca de acum masinile pe care sun instalate statii de amplificare si care fac publicitate stradala, nu vor mai primi aprobare sa ne deranjeze linistea….

  2. Adrian 29 Octombrie 2018 at 12:15 Permalink

    O observatie la punctul 4. Becurile de pe strazi nu sunt cu incandescenta , sunt lampi cu vapori de sodiu ( cele cu lumina galbena) si cu vapori de mercur ( cele cu lumina rece, alba)


Lasa un comentariu