Let’s Do It in oras si cat mai repede

Sambata, 24 Septembrie 2011 | Bacau, foto, Pareri personale | 13 comentarii

Let’s Do It este o idee misto, dar care a ajuns sa fie denaturata de tot mai multe voci care spun ca aceasta actiune de ecologizare nationala este nimic altceva decat un business ONG-ist. Pe de alta parte, elevii primesc diplome pentru marea performanta de a strange un sac de gunoi, vedetele isi etaleaza lanturile groase si tocurile lungi avand manusi de cauciuc in mana, profesorii o fac din obligatie, politicienii cheama presa, iar ONG-urile partenere vor promovare.

Toata lumea are de castigat, dar hai sa nu ne mintim in fata ca facem ceva extraordinar. Haideti sa recunoastem ca Let’s Do It este o actiune care vine in ajutorul autoritatilor locale. Ducem grupurile de voluntari la marginea orasului si le aratam un teritoriu care in mod normal trebuia sa fie periat de autoritati. De asta platim taxe si suntem penalizati atunci cand uitam sa platim serviciile de salubrizare.

Vreau ca responsabilii la nivel local sa nu se simta vizati de opinia mea pentru ca eu chiar cred ca acestia sunt de buna credinta. Am plecat azi dimineata intr-un raid in Bacau si in zonele limitrofe ale orasului. Era ora 11:00, iar voluntarii erau deja spre casa. Au fost stransi destui saci, in jurul a catorva sute. Multumitor, dar nu cu o floare nu se face primavara. Pe prevenire si constientizare trebuie sa insistam.

Responsabilii Let’s Do It le-au comunicat celor din teritoriu SA NU ecologizeze zonele din interiorul localitatilor pentru ca acestea intra in atributia autoritatilor locale, exact ce spuneam si eu mai sus. 90% dintre cei voluntarii bacauani au pus osul la treaba, iar acest lucru nu il contest, dar din pacate au facut-o in oras. Doar cateva grupuri s-au incumetat la Luncani, Magura, Lespezi.

In fine, ma intreb daca genul asta de actiuni de ecologizare chiar au vreun Dumnezeu. Sunt zone in tara, deloc putine, in care putem gasi sacii stransi la editia de anul trecut. Stiu ca ma veti condamna si ca sunteti in stare sa aruncati cu oua in mine doar pentru ca nu am avut buna-vointa de a ridica macar un ambalaj de jos astazi. Dar, dragilor, eu niciodata nu am facut mizerie. Eu mereu am aruncat gunoiul la cos sau la pubela. Eu nu las mizerie in urma mea. Repet: de ce sa imi consum timpul si energia pe care le posed pentru nesimtirea sau incompetenta altora?

Va recomand sa aruncati un ochi si peste opinia mea despre voluntariatul in Romania.

13 comentarii la “Let’s Do It in oras si cat mai repede”

  1. Marius 24 Septembrie 2011 at 16:04 Permalink

    Pentru ca exact genul asta de atitudine este cel care dauneaza. de asta ar trebui sa te iei si de altii. Nu este greu sa arunci ceva la gunoi dar cati o fac? Asta inseamna ca trebuie sa stam pur si simplu si sa asteptam pana sunt mormane de gunoaie peste tot? Decat nimic mai degraba ceva!

  2. Florinel 24 Septembrie 2011 at 16:07 Permalink

    sa nu cumva sa pui mana pe gunoaie ca mori! toata lumea strange gunoaie, nu mai tu esti cu mot

    • Kristofer 24 Septembrie 2011 at 16:09 Permalink

      Toata lumea? Sa inteleg ca asta-i dictonul: sa fac si eu ce fac toti.

  3. Razvan Mircioiu 24 Septembrie 2011 at 16:12 Permalink

    Este prima oara cand intru pe acest blog, sunt din Bucuresti si sunt indignat de ceea ce citesc aici. Cum poti sa spui ca “aceasta actiune de ecologizare nationala este nimic altceva decat un business ONG-ist”? Ai dovezi in acest sens?

    In alta ordine de idei te rog sa nu incerci sa ii manipulezi pe cei care vor sa schimbe in tara asta ceva. Este problema ta daca nu vrei dar nu ai dreptul sa debitezi astfel de prostii si sa induci lumea in eroare.

    Razvan

    • Kristofer 24 Septembrie 2011 at 16:16 Permalink

      1. Te rog sa citesti cu atentie textul. Vei observa ca am spus ca exista tot mai multe voci care spun ca
      2. Eu nu manipulez. Eu vreau o schimbare in tara asta, iar asta se poate intampla invatand poporul ca locul pet-ului sau al hartiei din mana este la cosul de gunoi, nu invitandu-l la strans gunoaie (treaba autoritatilor, de altfel).
      3. E parerea mea, iar pe blogul meu am dreptul sa scriu ce vreau eu.

      Thanks!

  4. Andreea 24 Septembrie 2011 at 16:19 Permalink

    Multi fac mizerie, putini aduna!

  5. Andrada 24 Septembrie 2011 at 16:25 Permalink

    Kristofer, cat ai scris postul asta strangeai un sac de gunoi ;)Ideea e in felul urmator: ca absolut orice alt lucru sau eveniment de pe planeta si pentru Let’s Do It, Romania! vor exista pareri pro si contra. Permite-mi sa te contrazic cand spui ca este un business ONG-ist, iar daca nu ma crezi, poate ar trebui sa te implici in organizarea editiei de anul viitor sa vezi cum stau lucrurile.

    In ciuda propagandei pe care tu o acuzi ca se face, se face treaba. iti dau exemplul meu: anul trecut am fost intr-o padure, unde aprox 20 de persoane au strans peste 200 de saci. Stii cati s-au strans anul acesta acolo? 3! Pe urma, am fost intr-o zona mai populata de oameni care ies la gratare, iar un grup dintre ei ni s-a alaturat la curatenie – daca nici asta nu e constientizare, atunci nu stiu ce e…

    Da, e normal sa vina televiziunile sa filmeze vedetele, dar important e sa te uiti apoi un pic la rezultate. Da, e normal sa li se dea copiilor o diploma daca cineva isi permite sa faca chestia asta (dar sa stii ca in cele mai multe judete nu s-a facut)pentru a-i stimula, pentru a li se arata ca cineva ii pretuieste si le multumeste pentru ca s-au implicat. Uite asta e viitorul. Asta e educatia, asta e prevenirea si constientizarea de care vorbesti tu. Sa ii implici de mici si sa le arati ca trebuie sa protejeze mediul.

    Si ca sa-ti raspund la intrebarea de ce sa-ti consumi timpul daca tu nu arunci gunoi? Ca sa oferi un exemplu! e simplu. La fel cum alti oameni au investit timp in tine sa-ti vorbeasca de dezvoltarea durabila si incalzirea globala ;), ai putea si tu investi in cei care vin in urma noastra, oferindu-le un exemplu. Iar daca in continuare nu vrei, nu e absolut nici o problema, suntem destui cei care ne dorim sa oferim un exemplu, sa ne implicam, sa ajutam.

    Si inca ceva. Ziceai de publicitate si vedete si restul? Tu acum ce faci? Publicitate big time pe spatele proiectului. :) Ca sa inchei, fii tu schimbarea pe care vrei sa o vezi in jurul tau! Nu sta si comenta, implica-te!

    P.s. nu o lua personal.
    Andrada

  6. Anonim 24 Septembrie 2011 at 17:10 Permalink

    Faptul ca ridici gunoiul altcuiva spune despre tine ca ai ajuns la un nivel de educatie foarte ridicat. Decat sa faci cu ou si otet prost crescutii care arunca pe jos mai bine ii faci sa se simta inferiori prin faptul ca le ridici gunoiul:).

  7. gaby 24 Septembrie 2011 at 19:40 Permalink

    http://acuzatul.blogspot.com/2011/09/gunoiul-unde-l-aruncam.html si te mai intrebi de ce sunt gunoaie pe jos.am vazut si eu azi cat de putin timp au stat unii

  8. dezictatorul 25 Septembrie 2011 at 00:55 Permalink

    Nu inteleg de ce nu acceptati realitatea.
    DA, e manipulare.
    Da, e treaba autoritatilor sa faca curat. Nu degeaba sunt platiti.
    Da, omul asta poate sa scrie ce vrea pe blogul LUI. Nu e obligat sa va posteze parerile tuturor ori sa gandeasca cum vrea fiecare in parte.

    Ca e o actiune ok sa strangi gunoaiele celor pe care nu i-a interesat catusi de putin acest aspect… fiecare cu parerea lui. Oricum printre “voluntari” se numara multi care au fost convinsi sa se prezinte in schimbul unei amarate de cifra trecuta in catalog.

  9. razvan 25 Septembrie 2011 at 16:46 Permalink

    La Bogdan Voda 400 de saci stransi de 16 voluntari in 2 ore =>25 de saci de om

  10. parazitul 26 Septembrie 2011 at 08:31 Permalink

    Unii voluntari trebuiau sa-si procure singuri saci, manusi si sa plateasca si transportul.E normal asa?


Lasa un comentariu