Miercuri, 2 Octombrie 2013 | Pareri personale | 1 comentariu
După o vară aglomerată și frumoasă, respectiv un început de toamnă în forță, cu lansarea proiectului Bacau360.ro, pornirea unei campanii de promovare la nivel național și cursul de la Timișoara, îmi termin vacanța cu o vizită în Belgia, la invitația doamnei Minodora Cliveti, europarlamentar băcăuan. Am decolat astăzi de pe Aeroportul Internațional “Henri Coandă” și mă voi întoarce vineri seara. Nu sunt singur, ci cu un întreg grup din care fac parte pe de o parte elevii care au câștigat Concursul județean de eseuri, pe de altă parte profesori și figuri marcante ale mediului educațional băcăuan, în frunte cu doamna Teodora Șotcan, inspector școlar general. Este aici și doamna Elena Stanciu, cu care am colaborat pentru realizarea și promovarea Cenaclului literar “Crisalide”. În fine. Excursia se anunță a fi fun și are toate șansele să fie așa. Printre elevii din “delegație” se numără mai tinerii mei colegi din Consiliul Județean al Elevilor Bacău: Anca Peptine (ex-președinte) și Bogdan Dumitriu (președinte). Abia aștept să-i cunosc și pe ceilalți. Pardon, și pe celelalte, că văd numai fete în jurul meu. În seara asta avem program liber, mâine vizităm idilicul oraș Brugge, urmând ca vineri să mergem la Parlamentul European, unde vom fi primiți de doamna europarlamentar Minodora Cliveti. Vă dați seama că aștept de ceva vreme momentul ăsta, să mă aflu în inima aparatului european administrativ, la Bruxelles. Acum știți ce mi-aș dori de la voi: ce nu am voie să ratez în Bruxelles și Brugge, în afară de vestita ciocolată belgiană? Voi reveni cu fotografii, deci stați pe-aproape!Articole recomandate:
Search
Articole Recente
- Eveniment: consultare online despre Regulamentul spațiilor verzi din municipiul Bacău
- Ședința Consiliului Local Bacău din 29 iulie 2022 (rezumatul proiectelor)
- O veste bună, una foarte bună și una proastă despre PNI Anghel Saligny în județul Bacău
- Ce ne dorim în zona Stadionului Municipal: sport și verde sau blocuri gri?
- Ședința Consiliului Local Bacău din 18 iulie 2022 (rezumatul proiectelor)
Comentarii recente
- Remus Lupu on O veste bună, una foarte bună și una proastă despre PNI Anghel Saligny în județul Bacău
- Carmen on La Ferdinand… o fi pe bune?
- Symy on Fotografiatul pe stradă, din punct de vedere legal. Luaţi notiţe!
- Ifrim on Ședința Consiliului Local Bacău din 30 iunie 2022 (rezumatul proiectelor)
- Vizian Miziteu on Rezumatul intervențiilor mele din ședința Consiliului Local din 27 mai 2022
- mihai on Legea trebuie să fie egală pentru toți. Cazul extinderii abatorului Agricola
- Can t you see me on Ce vă recomandă? Vocea, carnetul și talentul de debutant
- BD on Băcăuanii vor ști în timp real când sosește autobuzul
- You and you on Sinecuri de milioane și risipă de bani publici prin Centrul Comunitar propus de primarul Viziteu
- Kristofer on Drumul Romania – Bulgaria – Turcia – Antalya
Piata primariei- PIATA CENTRALA, parcul cu miniaturi din toata Europa, cafeaua belgiana servita in pub-urile lor fabuloase(!), berea rosie belgiana, joke-urile pictate pe peretii caselor si …fetele cochete ;)ENJOY !
p.s. vezi ca la ei nu numai Manneken Pis – baietelul-emblema face pipi…exista si fata..exista si catelul care…SERIOS… vei gasi si altfel de statuete pe strazi.