Impozite de 5 ori mai mari pentru clădirile și terenurile neîngrijite din Bacău

Vineri, 23 Decembrie 2016 | Bacau, stiri | 2 comentarii

Săptămâna viitoare, imediat după Crăciun, vom avea ultima ședință a Consiliului Local al municipiului Bacău din acest an. Am anunțat deja aseară că va fi cu cântec din cauza unor proiecte pe care le-am văzut menționate în dispoziția de convocare.

Totuși, sunt și inițiative lăudabile pe ordinea de zi, iar una dintre ele se referă supraimpozitarea clădirilor și terenurilor neîngrijite din municipiul Bacău cu 500%.

Obiectivul acestei măsuri este asigurarea punerii în valoare și în siguranță a patrimoniului construit, punerea în siguranță a domeniului public, ridicarea conștiinței civice a cetățenilor care dețin proprietăți, dar și asigurarea amenajării și întreținerii terenurilor.

Conform regulamentului propus de primarul Cosmin Necula, proprietarii clădirilor sunt obligați să asigure starea tehnică corespunzătoare a acestora, prin efectuarea lucrărilor de consolidare, restaurare, reparații curente și de întreținere. De asemenea, proprietarii terenurilor din intravilan sunt obligați să întrețină aceste terenuri, să efectueze lucrări specifice pentru îndepărtarea vegetației necultivate și să nu permită depozitarea deșeurilor. Obligațiile sunt valabile atât pentru persoanele fizice, cât și pentru cele juridice.

casa-alecsandri-ruina

Casa Memoriala V. Alecsandri, uitata in ruina

După identificarea clădirilor și terenurilor neîngrijite, reprezentanții municipiului Bacău vor face verificări și constatări în teren, prin completarea unei note tehnice de constatare a stării imobilelor (conform anexei din regulament). Acești reprezentanți urmează să fie stabiliți prin dispoziția primarului. După identificarea și constatarea neregulilor, proprietarul va fi somat să efectueze lucrările necesare de întreținere în termen de 6 luni în cazul clădirilor și în termen de 30 de zile în cazul terenurilor. Dacă proprietarul s-a conformat somației, se încheie proces verbal de conformitate.

Dacă se constată în teren că proprietarul nu a realizat lucrările necesare de întreținere în termenul dat, se încheie o nouă notă de constatare privind propunerea de majorare a impozitului. Aceasta va fi transmisă compartimentului de specialitate din cadrul Primăriei Bacău, acesta urmând să propună promovarea unui proiect de hotărâre de majorare a impozitului pentru imobilul respectiv. Așadar, impozitul majorat cu 500% se aprobă prin hotărârea Consiliului Local Bacău, individual, pentru fiecare clădire/teren în parte și se aplică tuturor proprietarilor/coproprietarilor imobilului începând cu data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a fost adoptată hotărârea.

Această supraimpozitare se va aplica automat și în anii fiscali următori dacă proprietarii nu notifică Primăria Bacău cu privire la stadiul măsurilor de remediere luate între timp.

Deja am în cap câteva clădiri care ar face obiectul acestui regulament: fostul Teatru de Animație, fostul Hotel Central din cadrul Teatrului Municipal Bacovia, Casa “Vasile Alecsandri”, Casa Sterian, parcul din zona “Cascada”, dar și, mai nou, tot ceea ce însemnă Hotel Moldova + mastodontul metalic nefinalizat de lângă hotel.

scheletul din mijlocul orașului (articol din 2012)

2 comentarii la “Impozite de 5 ori mai mari pentru clădirile și terenurile neîngrijite din Bacău”

  1. mitica 23 Decembrie 2016 at 12:47 Permalink

    pe sistemul “moarte chiaburilor”? De cand vine statul si imi spune ce sa fac cu tarlaua mea?

  2. vecina 23 Decembrie 2016 at 12:57 Permalink

    Mi se pare normal. Măcar nu o sa mai arate orașul ca după bombardament. Dacă nu ești în stare sa ai grija de terenul propriu, lasă-l altuia care are timp și bani. “Tarlaua ta” lăsată in paragina urateste orașul. Nu vrei sa faci nimic lasă pe altu sa facă.


Lasa un comentariu