Pălăria de viceprimar a fost prea mare pentru Vasile Tescaru

Vasile Tescaru a demisionat ieri din funcția de viceprimar al municipiului Bacău, după 3 ani de activitate în fruntea executivului local, timp în care a fost chiar și primar interimar cât Romeo Stavarache a stat în arest. Practic, în acea perioadă i-a ținut scaunul cald primarului arestat (acum condamnat), însă fără a mișca prea multe în oraș.

Modernizarea străzii Milcov a stagnat pe tura lui, incompetența administrației pe care a condus-o până ieri costându-ne multe milioane de euro pe care în loc să le luăm de la Uniunea Europeană le suportăm din bugetul local în 2016, în dauna altor nevoi ale comunității.

Impresia pe care mi-a lăsat-o Vasile Tescaru după acești ani de mandat nu e una prea fericită, concluzia mea fiind că funcția de viceprimar a fost o pălărie grea pentru el. Experiența sa profesională s-a rezumat la gestionarea unui service auto destul de cunoscut la nivel local, iar cea de studiu la o facultate de management contabil absolvită la „elitele” (căci așa a spus la festivitatea de deschidere de anul acesta) de la Universitatea „George Bacovia” din Bacău. Era clar că nu era pregătit pentru administrație, însă lui Romeo Stavarache i-a plăcut personajul și l-a luat ca secund.

deschidere an universitar 2015 george bacovia bacau-5

În tot acest timp a făcut mai multe gafe care m-au convins că Tescaru nu avea ce căuta la cârma orașului în care m-am născut și trăiesc:

  • În problema câinilor comunitari a demonstrat că e total pe lângă, susținând în toamna anului 2014, în încercarea de a demonstra că Primăria Bacău a luat toate măsurile necesare și că DSV are ceva cu municipalitatea, că adăposturile de câini au fost realizate cu bani europeni, lucru de altfel total eronat. În Bacău, proiectele cu fondurile europene se pot număra pe degete și cred că era de bun simț ca după 1 an și jumătate de mandat să le știe ca pe ochii din cap;
  • Iarna, deszăpezirile începeau la prima oră a dimineții în cartierul Gherăiești, unde viceprimarul locuiește. Restul să aștepte!

Tescaru i-a rămas credincios primarului și după ce edilul a ieșit din pușcărie, acesta fiind de fapt și motivul pentru care a fost „rugat” ieri să demisioneze. Tescaru spune că motivul pentru care părăsește primăria e că partidul l-a rugat să facă parte din staff-ul de campanie la nivel județean. De fapt, liberalii încearcă să se descotorosească de Romeo Stavarache și soldații lui, făcând loc oamenilor din tabăra Luchian, controlată mai mult sau mai puțin de Lucian Ciubotaru. În situația de față, Ilie Bîrzu este compromisul perfect: îl cunoaște lumea, e cu bun simț, face teren și n-are nicio problemă în a-și asuma dezastrul administrației Stavarache din ultimii ani.

Întorcându-ne la Tescaru, mi-ar fi plăcut să cred că a vrut să facă niște lucruri pentru băcăuani și că de fapt nu prea l-a ajutat… pregătirea (ca să mă exprim elegant). Dar n-am cum să spun asta deoarece am interacționat cu el în ultimii 2 ani și am simțit din partea lui o adversitate față de tot ce înseamnă dorințe și revendicări cetățenești. Ostilitate față de cetățeni pe care a și verbalizat-o față de mine în ședința de pe 11 septembrie 2015, când am prezentat demersul meu prin care am reușit să îi conving în cele din urmă pe consilierii locali să abroge taxa abuzivă de 5 lei/pagină pe informațiile de interes public. După ce a încercat să nu îmi îngăduiască să vorbesc la microfonul de la pupitru, de parcă ar fi fost sala lui și nu a noastră, a tuturor băcăuanilor, mi-a spus că „am energie nu doar datorită vârstei ci probabil și din alte motive„.

De asemenea, Vasile Tescaru a refuzat sistematic să dea curs demersurilor bicicliștilor deloc puțini din Bacău, refuzând orice cerere de audiență sau de dialog în vederea dezvoltării infrastructurii de transport nemotorizat din oraș. Și nu numai! În ultimele luni, domnul ex-vice a încercat să ne interzică două dintre plimbările pe care le-am desfășurat sub egida inițiativei Băcăuanii vor piste pentru biciclete, chiar dacă noi am respectat cu sfințenie Legea adunărilor publice:

Prin adresele pe care le-a semnat și mi le-a trimis pe e-mail via cabinetul primarului, Vasile Tescaru a încercat să ne restrângă unul dintre drepturile noastre fundamentale, și anume cel care face referire la Libertatea întrunirilor (articolul 39 din Constituția României):

Mitingurile, demonstraţiile, procesiunile sau orice alte întruniri sunt libere şi se pot organiza şi desfăşura numai în mod paşnic, fără nici un fel de arme.

Iar lucrul ăsta n-o să îl uit niciodată pentru că spune foarte multe despre felul în care Vasile Tescaru înțelege democrația. Chiar dacă lucrurile astea le-a făcut la ordinul primarului, prea puțin contează.

Despre lipsa de transparență, modul evaziv și pe repede înainte în care prezenta proiectele inițiate și supuse la vot în Consiliul Local, dar și despre permanenta atitudine de a băga capul la cutie și de a nu da ochii cu cetățenii nici nu mai are rost să vorbesc pe larg. S-au văzut cu ochiul liber și le știe și el.

Din păcate, domnule Tescaru, n-ați făcut nimic notabil pentru municipiul Bacău. În speranța că n-o să vă mai văd în funcții publice, vă urez afaceri reușite!

sigartau la conferinta finantarea actului de cultura, flancat de primar si viceprimar

2 thoughts on “Pălăria de viceprimar a fost prea mare pentru Vasile Tescaru

  1. Omu era paralel cu administratia, eu nu i-as fi dat prea multa atentie. Din pacate… am fost nevoiti

  2. Stimate d-le Ghinghes,

    Nu cunosc activitatea d-lui TESCARU, dar ce pot sa va spun, fiind un locuitor al cartierulului ANL GHERAIESTI este faptul ca abia incepand de anul trecut am beneficiat de servicii de deszapezire din partea Primariei Bacau si in niciun caz cu priorotate.

    In anii trecuti acest serviciu s-a asigurat de catre firme private contracost si prin mobilizarea locuitorilor din zona.
    In rest, va apreciez implicarea si va doresc succes in continuare.

    Radu Lungu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *